
Meteorologii au emis avertizări de caniculă pentru începutul săptămânii, cu un cod portocaliu valabil luni și marți în Maramureș și cea mai mare parte a Transilvaniei. Temperaturile maxime vor atinge 35-40 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat, cu un indice temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic de 80 de unități. Nopțile vor fi tropicale, cu minime care nu vor coborî sub 20 de grade.
În plus, o avertizare cod roșu de caniculă va afecta Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei, cu temperaturi maxime între 37 și 42 de grade și disconfort termic extrem. Pe litoral, valorile vor fi de 33-36 de grade, iar nopțile vor fi tropicale, cu minime peste 22 de grade.
Valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare.
Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București recomandă următoarele măsuri pentru a face față valului de căldură extremă: