
Un cuplu din Gorj, format dintr-un tânăr de 21 de ani și o tânără de 18 ani, este acuzat de procurori că și-a vândut copilul de doar trei săptămâni unui bărbat de 47 de ani, pentru suma de 7.000 de euro. Potrivit anchetatorilor, cu banii obținuți, cei doi și-ar fi cumpărat un autoturism. Pentru a perfecta tranzacția, cumpărătorul ar fi fost declarat în fals tatăl bebelușului în certificatul de naștere.
Ancheta a scos la iveală și alte fapte grave. Conform procurorilor, tânărul de 21 de ani ar fi obligat-o pe partenera sa, cu care avea o relație de aproximativ trei ani, să practice prostituția în folosul său material.
Vânzarea bebelușului ar fi avut loc în luna august 2025. După ce ar fi primit cei 7.000 de euro, bărbatul de 47 de ani ar fi fost trecut în certificatul de naștere al copilului ca fiind tatăl biologic. Ulterior, acesta s-ar fi prezentat la un notar din Cluj, unde ar fi împuternicit-o pe tânăra de 18 ani să obțină un pașaport pentru bebeluș, demers necesar pentru a-l putea scoate din țară.
În urma informațiilor, procurorii au organizat percheziții la locuința bărbatului de 47 de ani, unde au găsit copilul. Bebelușul a fost preluat de autorități în regim de urgență, iar bărbatul a fost reținut. De asemenea, procurorii au cerut arestarea preventivă pentru tânărul de 21 de ani și pentru partenera sa de 18 ani.
”Pe baza probelor administrate s-a stabilit că, începând cu vara anului 2024, un bărbat de 21 de ani, cercetat în cauză, ar fi transportat şi adăpostit în diverse locaţii o femeie de 18 ani, cercetată şi ea în cauză, cu care se afla într-o relaţie de concubinaj de aproximativ trei ani, obligând-o să practice prostituţia în folosul lui material. Ulterior, în cursul lunii august 2025, acelaşi bărbat ar fi determinat-o pe femeie să îl transfere pe fiul lor minor, de trei săptămâni, către un alt bărbat, de 47 de ani, în schimbul sumei de 7.000 de euro. Femeia ar fi declarat, în fals, la oficiul stării civile că acesta din urmă este tatăl copilului, aspect consemnat în certificatul de naştere al minorului. Suma de bani obţinută ar fi fost utilizată de cei doi concubini pentru achiziţionarea unui autoturism”, au transmis procurorii.