
Valul de căldură se menține în mai multe regiuni din țară, iar temperaturile pot urca până la 38 de grade Celsius în sud-vest. Vremea aduce însă și fenomene severe, precum averse abundente, descărcări electrice, grindină și rafale puternice de vânt, potrivit KanalD.
Pentru miercuri, 12 august, în intervalul 10:00-21:00, este menținut codul galben de temperaturi ridicate în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu. În aceste zone, indicele temperatură-umezeală va ajunge la valoarea critică de 80 de unități, iar cele mai ridicate valori termice, cuprinse între 34 și 38 de grade, sunt așteptate în sudul Olteniei.
O altă atenționare cod galben este valabilă miercuri între orele 10:00 și 16:00 în sudul Moldovei și estul Munteniei, unde vântul va avea intensificări de 50-70 km/h. Vântul va sufla mai puternic, cu rafale de 40-45 km/h, și în Banat, Crișana, Dobrogea, precum și în alte zone din Muntenia și Moldova.
Instabilitatea atmosferică se va accentua începând cu orele amiezii. În intervalul 13:00-21:00, meteorologii au emis cod galben de vreme severă pentru o mare parte din Carpații Meridionali și Carpații de Curbură, jumătatea nordică a Olteniei și nord-vestul Munteniei.
În aceste regiuni sunt prognozate ploi abundente, descărcări electrice și rafale de vânt de 50-70 km/h. De asemenea, furtunile pot fi însoțite izolat de grindină cu diametrul de 1-2 centimetri, iar cantitățile de apă pot ajunge la 15-30 de litri pe metru pătrat, putând depăși 40 de litri pe metru pătrat prin acumulare.
În București, ziua de miercuri va fi călduroasă, cu un indice temperatură-umezeală care atinge pragul critic de 80 de unități în intervalul 10:00-21:00. Temperaturile maxime din Capitală vor fi cuprinse între 32 și 34 de grade Celsius, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat, cu rafale de 35-45 km/h. Pentru București nu este în vigoare nicio avertizare meteorologică de vreme severă în acest interval.