
Cel de-al cincilea sezon al emisiunii Casa iubirii a început la Kanal D. Show-ul a adus concurenți noi, dar și trei concurenți din sezonul anterior: Lucia, Danciu și Robert. Printre noii participanți se numără și Valentin, care a atras atenția încă de la prima apariție.
Valentin Florin Filimon are 26 de ani și este din Reșița, unde este stabilit și lucrează în domeniul marketing-ului digital. Tânărul a povestit că sora lui geamănă l-a înscris la emisiune și i-a sugerat să participe. La intrarea în emisiune, el a spus că a trăit o mare dragoste și a cunoscut gustul trădării. El își dorește o femeie delicată și calmă, sperând să construiască o relație stabilă și intensă.
La intrare, Valentin a declarat că se consideră un băiat calculat, sensibil și competitiv, fiind pasionat și de muzică, în special de pian. Încă de la început, el a simțit o atracție pentru Daniela, apoi a încercat să se apropie și de Jaqueline, dar a arătat că vrea să o cunoască pe Daniela. Tânărul a mers mai departe și i-a furat un sărut Danielei, moment în care cei doi s-au apropiat și mai mult.