Conform canonului 92 al Sfântului Vasile cel Mare, semnul crucii trebuie realizat cu o anumită rânduială canonică, numită „crucea dogmatică“. Aceasta presupune unirea a trei degete, simbolizând Sfânta Treime – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt –, iar celelalte două degete indică dualitatea naturii lui Hristos, dumnezeiască şi omenească. Mişcarea mâinii începe de la frunte, rostind „În numele Tatălui“, continuă la pântece cu „al Fiului“, apoi la umărul drept cu „al Duhului Sfânt“ şi se încheie la umărul stâng cu „Amin“.
Este subliniat faptul că nu trebuie făcută „crucea strâmbă“ sau grăbită, întrucât acest comportament este considerat o lipsă de respect faţă de semnul sacru. În mod simbolic, se spune că dracul „râde de se prăpădeşte“ când cineva face semnul crucii necorespunzător. Dimensiunile istorice ale crucii lui Hristos, de 13,5 metri înălţime şi 3,80 metri lăţime, sunt amintite pentru a evidenţia măreţia acestui simbol.
Făcând crucea corect, credincioşii afirmă apartenenţa lor la credinţa ortodoxă. Este recomandat să se facă semnul crucii şi atunci când se trece pe lângă o biserică, ca semn de respect faţă de Hristos prezent în Sfântul Altar, unde se păstrează Trupul şi Sângele Domnului. Nepăsarea faţă de acest gest este interpretată ca o nedreptate faţă de prezenţa divină din lăcaşurile de cult.
În final, se transmite un îndemn sincer către credincioşi, dorindu-li-se să ajungă toţi în Rai, în grădinile Sale, fără să rămână nimeni în afară. Se face referire la cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care vorbeşte despre frumuseţea şi taina Raiului: „Ceea ce ochiul nu a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit! Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce se tem de El şi-L iubesc pe El.“
