
Odată cu revenirea în țară a românilor pentru sărbătorile de iarnă, parcările din zona punctelor de trecere a frontierei au devenit locuri de depozitare a deșeurilor.
În urma tranzitului intens, zeci de tone de gunoaie au rămas abandonate pe sol. Proveniența acestora este trădată de ambalajele produselor, multe dintre ele purtând numele unor retaileri din Germania sau Italia, țările de unde vin majoritatea celor care trec granița în această perioadă, notează B1TV.
Peisajul dezolant a atras critici dure din partea martorilor. „Mi se pare urât şi pentru noi, cât şi pentru străinii care poate trec şi văd aşa ceva. Nu ştiu să vă spun de ce, dacă este lipsă de educaţie, dacă este grabă”, a declarat un bărbat aflat în zonă.
Administratorii parcărilor afirmă că situația este una recurentă în perioadele de vârf și au anunțat că vor demara acțiuni de curățenie în zilele următoare.
Un alt martor a subliniat contrastul dintre comportamentul șoferilor în străinătate față de cel de acasă. „Afară sigur nu ar avea curaj să facă aşa ceva, la noi, din păcate, cred că se poate. […] Am lucrat aici săptămâna trecută, am asfaltat şi într-adevăr au venit foarte mulţi, dar din păcate se şi vede în urma lor ce au lăsat”, a explicat acesta.
Pe lângă resturile menajere obișnuite, în aceste spații sunt abandonate frecvent și obiecte defecte sau lucruri inutile.
Alina Sabou, purtător de cuvânt al DRDP Timișoara, a oferit date concrete privind volumul deșeurilor colectate de pe Autostrada A1 în anii anteriori. „Cantitatea de deşeuri adunate din parcările gestionate de DRDP Timişoara pe Autostrada A1 a fost următoarea: în decembrie, anul trecut, aproximativ 70 de tone, iar în aprilie, în perioada Paştelui, în jur de 28 de tone”, a precizat reprezentanta instituției.