BREAKING
NEWS

Ține INSECTELE departe de casă cu un ingredient SUPER IEFTIN din bucătărie! Nu te-ai fi gândit niciodată la el!

Odată cu încălzirea vremii, insectele pot deveni o problemă în locuințe. Pentru a le ține la distanță fără a apela la insecticide chimice, pot fi folosite mai multe soluții naturale, preparate din ingrediente comune. Printre cele mai eficiente se numără amestecurile pe bază de bicarbonat de sodiu, lămâie, oțet alb sau plante aromatice precum lavanda și menta.

O metodă eficientă pentru a respinge insectele, în special muștele și furnicile, implică prepararea unei soluții simple. Într-o sticlă cu pulverizator se amestecă o linguriță de bicarbonat de sodiu, patru linguri de ulei de măsline și 50 ml de apă. După omogenizare, lichidul se pulverizează pe glafuri, în fața ușilor și în alte puncte prin care insectele ar putea pătrunde în casă.

Lămâia este, de asemenea, un repelent natural, eficient în special împotriva furnicilor. Feliile de lămâie sau chiar jumătăți întregi pot fi așezate pe pervazurile ferestrelor și în alte zone de acces. Cojile de citrice sunt indicate pentru a ține la distanță muștele și țânțarii.

O altă soluție la îndemână este oțetul alb, care acționează ca un insecticid împotriva țânțarilor și a muștelor. Un pahar umplut cu oțet alb, plasat lângă ferestre și uși, poate bloca punctele de intrare ale acestor insecte.

Plantele aromatice pot fi și ele utilizate. Lavanda este considerată un insecticid eficient împotriva păianjenilor, moliilor, gândacilor, muștelor, țânțarilor și puricilor. Se recomandă plasarea unor buchete de lavandă pe pervazuri sau pulverizarea de ulei esențial de lavandă în interiorul locuinței.

Menta, datorită mirosului său puternic, poate respinge majoritatea tipurilor de insecte. Ghivece cu mentă așezate pe pervazuri pot contribui la eliminarea dăunătorilor din casă.

O metodă tradițională pentru îndepărtarea muștelor implică folosirea cuișoarelor. Într-o jumătate de lămâie sau de portocală se înfig mai multe cuișoare, iar fructul astfel preparat se așează în locuri strategice, precum intrările în casă sau pervazurile. Pentru a menține eficiența, se recomandă repetarea procesului la fiecare trei zile.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: