BREAKING
NEWS

Gestul făcut de Dani Mocanu cu o zi înainte să fie condamnat. S-a filmat cu mascații, apoi a dispărut fără urmă

Cântărețul de manele Dani Mocanu și fratele său, Nando, au fost dați în urmărire națională de Poliția Română, după ce au fost condamnați definitiv la închisoare cu executare. Cei doi nu au fost găsiți de polițiști la domiciliul lor din Ștefănești, județul Argeș, pentru punerea în aplicare a mandatelor de executare a pedepsei. Dani Mocanu a primit o sentință de 4 ani de închisoare, iar fratele său, 7 ani, într-un dosar legat de un scandal petrecut la o benzinărie.

Potrivit deciziei instanței, condamnarea vizează un incident violent care a avut loc la o benzinărie Petrom din zona Podul Viilor. După pronunțarea sentinței definitive, polițiștii s-au deplasat la reședința celor doi frați din Ștefănești pentru a-i conduce la penitenciar. Deoarece nu au fost găsiți, aceștia au fost dați în urmărire, iar fotografiile lor au fost publicate pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea „Persoane urmărite”.

Cu o zi înainte de a fi dat în urmărire, Dani Mocanu s-a prezentat la Poliția Ștefănești pentru a semna în cadrul controlului judiciar, o măsură preventivă dintr-un alt dosar. Ulterior, cântărețul a publicat pe contul său de YouTube un nou videoclip, în care este filmată o scenă în care personaje ce par a fi polițiști mascați îl rețin.

Conform legislației în vigoare, dacă nu se predau în termen de șapte zile de la emiterea mandatelor de executare, cei doi frați riscă o pedeapsă suplimentară de până la trei ani de închisoare pentru sustragere de la executarea pedepsei.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: