BREAKING
NEWS

ATENȚIE, PROPRIETARI! Vecinii te pot DA ÎN GAT! Construcțiile fără AUTORIZAȚIE pot fi DEMOLATE din ordin oficial

Proprietarii care ridică construcții fără autorizație sau nu respectă prevederile acesteia riscă amenzi de până la 100.000 de lei și pot fi obligați să le demoleze pe cheltuiala proprie. Orice persoană afectată de lucrările ilegale poate depune o sesizare la primărie sau la Inspectoratul de Stat în Construcții.

O construcție este considerată ilegală dacă este ridicată fără autorizație de construire sau dacă nu respectă parametrii din documentul eliberat, precum înălțimea, volumul, amplasamentul sau destinația. Potrivit Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, aceste fapte sunt considerate contravenții grave.

Printre cele mai frecvente situații în care proprietarii încalcă legea se numără extinderile de clădiri fără aprobare, modificarea mansardelor sau construirea de garduri, garaje și anexe fără documentația necesară.

Primul pas pentru o persoană care este afectată direct de astfel de lucrări, de exemplu prin umbrirea proprietății sau încălcarea distanțelor legale, este să depună o sesizare scrisă la primăria de care aparține imobilul. Plângerea, adresată de obicei compartimentului de urbanism, trebuie să conțină adresa exactă a construcției, o descriere a situației, eventuale fotografii și datele de contact ale reclamantului, care trebuie să solicite un număr de înregistrare pentru a putea urmări stadiul demersului.

În urma sesizării, primăria este obligată să trimită un inspector pe teren pentru a verifica situația. Dacă se constată că proprietarul nu are autorizație, autoritățile pot dispune oprirea imediată a lucrărilor și pot stabili un termen pentru intrarea în legalitate.

Dacă primăria nu ia măsuri și lucrările continuă, cetățenii se pot adresa direct Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). Inspectorii ISC au competența de a verifica documentația urbanistică, de a amenda beneficiarul și chiar de a sesiza instanța de judecată pentru a obține desființarea construcției ilegale.

Amenda pentru executarea de lucrări fără autorizație de construire poate varia între 1.000 și 100.000 de lei. În cazul în care șantierul provoacă un disconfort major sau pune în pericol siguranța publică, se poate solicita și sprijinul poliției locale sau al Gărzii de Mediu, în special dacă sunt afectate spații verzi.

Demolarea construcției poate fi dispusă pe cale administrativă de către primărie, în cazul în care proprietarul nu obține autorizația în termenul stabilit sau refuză să oprească lucrările. Costurile demolării sunt suportate integral de proprietar, iar în caz de refuz la plată, acesta poate fi executat silit.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: