
Guvernul, prin ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat miercuri că plafonul de 50.000 lei pentru plățile cu cardul va fi ridicat, iar toți comercianții vor trebui să accepte simultan plata în numerar și prin mijloace electronice, inclusiv cardul și telefonul.
În cadrul unei conferințe de presă, ministrul Alexandru Nazare a declarat: „Eliminăm acel plafon de 50.000 de lei, astfel încât nu avem niciun fel de limită pentru plățile cu cardul. Orice comerciant va trebui să ofere posibilități de plată în numerar și cu orice mijloc electronic. În prezent, există peste 300.000 de astfel de cazuri, iar obținerea unui POS este mult mai simplă decât în urmă cu câțiva ani”, a precizat Nazare, citat de Mediafax.
Ministerul a precizat că în noile reglementări se vor ține cont de regiunile speciale ale țării în care accesul la internet este limitat, tratându-le ca excepții. „Avem nevoie de vizibilitate asupra tuturor tipurilor de plăți”, a subliniat Nazare.
În urma discuțiilor cu Asociația Băncilor și cu furnizorii de soluții de plată electronică, ministrul a solicitat o scădere a comisioanelor percepute. „Fac un apel public ca, odată cu adoptarea acestei măsuri, să vedem o schimbare și în privința dobânzilor practicate, pentru ca plata cu cardul să devină mai puțin costisitoare decât este astăzi”, a transmis ministrul.
Măsura urmărește să accelereze digitalizarea plăților, să îmbunătățească trasabilitatea tranzacțiilor și să ofere consumatorilor o gamă mai largă de opțiuni de plată.