BREAKING
NEWS

Mama era în casă când fetița ei de 2 ani a căzut de la etaj. Ce s-a întâmplat, de fapt, în apartamentul din Constanța

O fetiță în vârstă de doi ani se află în stare critică la spital, după ce a căzut de la etajul al doilea al unui bloc din municipiul Constanța. Incidentul a avut loc miercuri, 1 noiembrie, pe aleea Topolog, în timp ce copilul se afla în apartament împreună cu mama sa.

Conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, evenimentul s-a petrecut în jurul orei 15:30, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 3, care au fost sesizați cu privire la incident.

Copila a fost preluată de un echipaj medical și transportată de urgență la spital. Potrivit unor surse, din cauza gravității rănilor suferite, se ia în considerare transferul fetiței la o unitate spitalicească din București.

Polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: