BREAKING
NEWS

Premieră absolută în România! Moaștele Sfintei Ana, aduse pentru prima oară de la Muntele Athos, la București

Moaștele Sfintei Ana vor fi aduse pentru prima oară în România, în intervalul 5 – 10 septembrie, conform relatărilor publicate de ActiveNews. Racla, care este păstrată de veacuri la Mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte Athos, va fi așezată spre închinare la Biserica voievodală „Sfântul Gheorghe-Nou” din Capitală.

Anunțul a fost făcut duminică de parohul lăcașului de cult de la Kilometrul Zero, părintele Emil Nedelea Cărămizaru, care a menționat că aducerea raclei se realizează prin intermediul unei delegații formate din cinci călugări athoniți, având binecuvântarea Patriarhului Daniel și acordul Sfintei Chinotite a Muntelui Athos.

„Moaștele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului și bunica Mântuitorului nostru Iisus Hristos, vor fi aduse pentru prima dată în România, în perioada 5 – 10 septembrie, în cinstea Sfinților Martiri Brâncoveni și a Sfintei Doamna Maria Brâncoveanu, la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din București, „Km Zero”. Cinstitele moaște ale Sfintei Ana, Mama Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria și bunica Mântuitorului Iisus Hristos, de la Sfânta Mănăstire Cutlumuș din Sfântul Munte Athos, vor ajunge în țara noastră pentru întâia dată în istorie! Cinstitul odor, aflat de secole în patrimoniul sacru al Sfântului Munte Athos, va fi adus la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu aprobarea Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos și, desigur, cu binecuvântarea soborului monahal, în frunte cu Părintele Arhimandrit și Stareț Nicolae de la Mănăstirea Cutlumuș, cărora le mulțumim în mod deosebit pentru această sfântă binecuvântare”, a precizat părintele Emil Cărămizaru.

Delegația athonită va sosi sâmbătă, 5 septembrie, în jurul orei 15:00, pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”. Sfintele oseminte vor fi transportate mai întâi la Palatul Patriarhiei pentru binecuvântarea Patriarhului BOR, Daniel, iar ulterior vor fi așezate în pridvorul Bisericii „Sfântul Gheorghe-Nou”, alături de moaștele Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu.

„Important este că Sfânta Ana este aici în ziua de prăznuire a fiicei sale, Maica Domnului, pe 8 septembrie, iar pe 9 septembrie este ziua ei. Vă dați seama ce cinste mare pentru țara noastră să o avem aici! Ce mare bucurie! (…) Îi așteptăm sămbătă, pe 5 septembrie, la ora 15:00, când vor ateriza la Aeroportul Otopeni. Vom fi acolo ca să întâmpinăm sfânta raclă și delegația celor cinci părinți călugări de la Sfântul Munte Athos, urmând ca întâi să ne îndreptăm spre Palatul Patriarhiei, unde Preafericitul Daniel va binecuvânta delegația și Sfânta Raclă, și apoi să venim la biserică, unde moaștele Sfintei Ana vor fi puse în pridvorul bisericii, împreună cu moaștele Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu și vor rămâne acolo până pe data de 10 septembrie seara. Noi în principiu am zis să lăsăm biserica deschisă, în fiecare zi, de dimineață, de la orele 07:00 – 08:00, până la ora 22:00. Și, dacă mai sunt credincioși, și foarte probabil că vor mai fi, vor rămâne toată noaptea, pentru că părinții de la Sfântul Munte se schimbă din șase în șase ore la raclă și atunci vor rămâne toată noaptea dacă vor fi pelerini din țară, din străinătate, care vor veni să se închine la Sfintele Moaște. (…) Pe parcursul celor cinci zile de ședere aici săvârșim Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, iar în fiecare seară, de la ora 18:00, săvârșim Vecernia și Acatistul Sfinților și Sfintei Ana”, a adăugat părintele paroh.

Odorul va rămâne la București inclusiv în zilele de 8 septembrie, când este sărbătorită Nașterea Maicii Domnului, și de 9 septembrie, dedicată Sfinților Părinți Ioachim și Ana. Lăcașul de cult va fi deschis zilnic între orele 07:00 și 22:00, cu posibilitate de prelungire pe timpul nopții în funcție de prezența credincioșilor, iar în fiecare seară de la ora 18:00 vor fi oficiate Sfânta Liturghie, Vecernia și Acatistul.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!