BREAKING
NEWS

Mărturia SFÂȘIETOARE a mamei tânărului care a scăpat din tragedia din Bihor. Cât de GRAV a fost rănit: „Îmi spunea că o să fie bine…”

Mama lui Paul, tânărul de 18 ani care a supraviețuit accidentului dramatic din curtea unui spital din Bihor, a oferit primele declarații despre momentele de coșmar prin care a trecut familia sa. Băiatul se afla la recuperare împreună cu un prieten, când o mașină condusă de o fostă judecătoare i-a lovit în plin, incident soldat cu decesul amicului său.

Tragedia a avut loc în timp ce Paul și Norbert, un tânăr de 28 de ani, ieșiseră în curtea unității medicale pentru a lua o pauză de la ședințele zilnice de recuperare. Ambii pacienți se deplasau în scaune cu rotile. Potrivit informațiilor, o femeie de 51 de ani, fost magistrat, ar fi confundat pedala de frână cu cea de accelerație, pierzând controlul autovehiculului. Impactul a fost devastator pentru Norbert, medicii neputând face nimic pentru a-i salva viața.

Mama supraviețuitorului a relatat că, deși era grav rănit și întins pe asfalt, fiul ei a încercat să o liniștească imediat după impact.

„Când am coborât, vă dați seama că l-am găsit întins pe jos, dar era conștient și îmi spunea doar că mami, o să fie bine”, a povestit femeia.

Paul trecea deja printr-o perioadă dificilă, fiind internat în ultimele luni în mai multe spitale pentru a-și recăpăta mobilitatea, după ce suferise o fractură de coloană într-un accident la piscină. În ciuda diagnosticului inițial sever, tânărul ajunsese la un grad de recuperare de aproximativ 50% și avea speranțe reale că va putea merge din nou.

În urma acestui nou accident, medicii au constatat că tânărul a suferit multiple fracturi, inclusiv la nivelul bazinului, starea sa rămânând critică. Acesta urmează să fie supus unor noi intervenții și tratamente medicale complexe.

Mama lui Paul a mărturisit că îl cunoștea și pe Norbert, tânărul ucis de mașina scăpată de sub control, pe care îl aprecia pentru optimismul și voința de care dădea dovadă. Femeia a descris momentul impactului, pe care l-a perceput inițial, din interiorul clădirii, ca pe o prăbușire a liftului.

„Ei efectiv stăteau cuminți în parcare acolo, unde ne adunam de fiecare dată să stăm, să povestim, să râdem, să mai schimbăm, să socializăm. Și în momentul când eu am auzit o bubuitură din cameră, am avut senzația că a căzut liftul. Între timp eu sunam pe fiul meu care nu putea să-mi răspundă. Eu sunt în stare de șoc. Noi stăteam la recuperare după altă traumă. Paul recuperase undeva la 50%. Eram în parametri în care trebuia să fie”, a declarat mama lui Paul.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!