
Sara, fetița de doi ani care a murit după ce a fost anesteziată total într-o clinică stomatologică din București, a fost înmormântată. Tatăl copilei aduce acuzații grave medicilor, susținând că aceștia i-au ucis fiica și au încercat să mușamalizeze incidentul.
După funeralii, bărbatul a declarat că personalul medical este direct responsabil pentru tragedie și a cerut autorităților să verifice înregistrările de pe camerele de supraveghere ale clinicii, unde consideră că se află dovezile-cheie.
„Spuneau încontinuu: «Să cheme băiatul cu camere, băiatul cu sistemul video». A venit cu o cheie, nu ştiu ce a făcut, a plecat. Rog organele competente şi instituţiile statului să îşi facă datoria cât mai transparent şi să verifice foarte bine camerele, că acolo se vede tot şi de acolo se pot lua cele mai mari probe”, a afirmat tatăl Sarei, potrivit antena3.ro.
Tatăl a explicat că familia a încercat să amâne programarea, deoarece analizele fetiței indicau valori crescute, însă clinica ar fi insistat ca intervenția să aibă loc. El a precizat că soția sa deține mesaje care dovedesc acest lucru.
„Într-adevăr, ieşiseră nişte valori la analize mult mai mari, noi am insistat să nu ne ducem, că lumea spune că ne-am dus copilul la moarte, cum să ducem copilul la moarte?!? (…) Ei nu trebuiau să ne cheme, au insistat şi soţia are mesaje, le-a dat şi aseară, la televizor, unde le spune că valorile sunt mai mari decât trebuie şi bine ar fi să o amânăm. Apoi, ei au dat mesaj, au spus că să venim”, a mai declarat tatăl fetiței.
Potrivit bărbatului, soția sa a fost atât de copleșită de durere, încât nu a putut participa la înmormântarea propriei fiice.
Bărbatul susține că, în timp ce medicii o resuscitau pe copilă, aceștia ar fi chemat deja avocatul clinicii pentru a gestiona situația. „Ne-a nenorocit. (…) Ei au vrut să muşamalizeze tot: în timp ce o resuscita pe fetiţă, timp de o oră şi ceva, când soţia mea nu ştia absolut nimic, ei deja chemaseră avocatul, juristul, probabil le-a spus ce să facă”, a adăugat tatăl Sarei.