BREAKING
NEWS

STS a refăcut filmul tragediei Sarei. „Au existat trei apeluri la 112” – la ce oră a sunat prima dată familia disperată?

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a transmis detalii noi despre apelurile la 112 efectuate în seara în care o fetiță de doi ani a murit în urma unei intervenții la o clinică stomatologică din Sectorul 3 al Capitalei. Conform STS, trei apeluri au fost înregistrate, primul la ora 18:41, în condițiile în care mama copilei a relatat că intervenția a început în jurul orei 17:00.

Ancheta în cazul fetiței de doi ani, Sara, continuă, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a trimis Inspecția Sanitară în control la clinică. Fetița a fost înmormântată sâmbătă. Autoritățile au transmis că unitatea medicală nu avea autorizație pentru sediul respectiv, în timp ce reprezentanții clinicii susțin că neregulile constatate au fost de natură administrativă, nu sanitară.

Într-un răspuns pentru News.ro, STS a precizat cronologia solicitărilor. „Primele două solicitări au fost preluate la ora 18:41 și la ora 18:51, fiind semnalată o urgență medicală pentru o persoană inconștientă, la un cabinet stomatologic din Sectorul 3 al municipiului București”, a informat instituția.

„Cazurile au fost transferate în aproximativ un minut, spre competentă soluționare, către dispeceratele ISU-SMURD, Ambulanță și Poliție, în conformitate cu indexul de incidente al Metodologiei privind cooperarea agențiilor specializate de intervenție”, au adăugat reprezentanții STS, conform sursei citate.

Un al treilea apel la serviciul de urgență a fost efectuat aproape o oră mai târziu, la 19:49, prin care a fost solicitată prezența unui echipaj de Poliție la fața locului.

Tatăl fetiței acuză personalul clinicii de neglijență și de o posibilă tentativă de mușamalizare a cazului. Bărbatul susține că în cabinetul unde a avut loc intervenția nu existau echipamentele necesare pentru o situație de urgență.

„Când au ieşit primele două asistente, recepţia le-a trimis peste drum, că mai aveau o clinică unde noi acolo am operat copilul prima dată, s-a dus să-i aducă trusă de prim-ajutor. Nu aveau nici trusă de prim ajutor, vă daţi seama?”, a declarat tatăl copilei.

Acesta a adus și acuzații mai grave la adresa medicilor. „Ei au vrut să muşamalizeze tot. În timp ce o resuscitau pe fetiţă, timp de o oră şi ceva, când soţia mea nu ştia nimic, ei deja chemase avocatul acolo, juristul, probabil i-a spus ce să facă”, a mai spus bărbatul.

În urma tragediei, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că va fi creat un cadru legal pentru ca intervențiile stomatologice complexe să poată fi realizate și în spitalele publice de urgență. „Eu cred că încă din acest an putem”, a precizat ministrul.

Propunerea este susținută de specialiști. „Aceste intervenţii s-ar putea desfăşura, de exemplu, chiar în blocul operator, acolo unde există toate dotările necesare. Pentru că una din problemele majore, şi în această tragedie, nu există structuri adecvate complete”, a explicat Dorel Săndesc, vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!