
Noemi și Bogdan Troia, un cuplu de români din județul Alba, aflați în Spania, trec prin momente de o durere imensă, după ce cei trei copii ai lor au murit într-un accident rutier grav petrecut în localitatea Villanueva de la Hara. Cei doi soți se află în stare gravă și sunt monitorizați permanent de medici, fără să fi fost încă informați despre tragedia care i-a lovit.
Accidentul s-a produs în urma unei coliziuni frontale între două autoturisme, cauzată, conform primelor date ale anchetei, de pătrunderea pe contrasens a unuia dintre șoferi, posibil orbit de razele soarelui. În urma impactului, cei trei copii ai familiei Troia – un bebeluș de opt luni, un băiețel de doi ani și o fetiță de patru ani – au decedat pe loc. De asemenea, alte două femei, în vârstă de 32 și 48 de ani, și-au pierdut viața în celălalt autoturism, iar alte două persoane sunt în stare gravă.
În urma tragediei, primăria din Villanueva de la Hara a declarat trei zile de doliu, suspendând toate evenimentele publice în semn de respect și solidaritate față de victime. Primarul localității a transmis un mesaj în care a exprimat șocul resimțit de întreaga comunitate, iar asociațiile locale au oferit sprijin psihologic, consiliere juridică și ajutor pentru rudele îndoliate.
Pe rețelele de socializare, o fotografie a familiei Troia, surprinsă în momente de fericire, a devenit virală, stârnind emoție în rândul românilor din diaspora. În doar câteva ore, numeroase campanii de strângere de fonduri au fost inițiate pentru a susține familia în aceste momente dificile.