Vârstnicii din mediul rural se confruntă cu lipsuri mari și o viață extrem de dificilă. „Foarte, foarte greu, mă târam… De când am rămas fără vedere, mă duc după pâine așa, încet, cum pot. Îmi iau ce apuc și mă întorc acasă,” povestesc bătrânii cu tristețe.

O altă pensionară, văduvă, mărturisește: „Mi-a murit omul, sunt singură și nu mai pot să mă descurc. Am o pensie de 10 milioane, dar nu îmi ajunge. Pomenile le-am făcut, dar încă mai am datorii.”

O altă femeie vârstnică explică și ea situația grea: „Nu mai pot să merg, abia ies până la poartă. Mi s-a urât stând doar în casă de trei luni. Am nevoie de aer, am nevoie de ajutor, dar sunt și eu suflet de om.”

Pentru mulți dintre acești oameni, viața nu mai are bucurii: „Ce să îmi mai doresc… moartea și la revedere. Cine vrea să mă ducă la cimitir, să mă ducă, că nu mai pot…”, spun bătrânii cu resemnare.