Helmut Duckadam, cunoscut drept „Eroul de la Sevilla”, a încetat din viață la doar 65 de ani, lăsând în urmă tristețe și un mare regret. Sportivul s-a stins înainte de a-și vedea o dorință profundă realizată, aceasta fiind strâns legată de performanța istorică din 1986. Care a fost, de fapt, regretul cel mai mare al lui Helmut Duckadam?
În dimineața zilei de 2 decembrie, la ora 2:00, Helmut Duckadam a murit la Spitalul Militar din București. Fostul portar fusese internat încă de sâmbătă la Spitalul Universitar, după ce s-a simțit rău, și urma să fie supus unei operații la aortă. Din păcate, starea lui de sănătate s-a înrăutățit rapid, iar legendarul sportiv nu a mai supraviețuit până la intervenție.
Helmut Duckadam și-a trăit ultimele clipe cu o durere adâncă în suflet, legată de performanța istorică realizată în 1986, când Steaua București a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Regretul său era legat de faptul că acea victorie nu a fost răsplătită material niciodată, considerând situația o mare nedreptate.
Deși 594 de sportivi din alte discipline primesc pensii viagere pentru performanțele lor excepționale, cei 20 de jucători care au contribuit la succesul unic din 1986 au fost ignorați complet de autorități. Duckadam a vorbit deschis despre acest lucru, subliniind lipsa de recunoaștere.
„Din păcate, după aproape 39 de ani, nu s-a găsit (sau nu s-a dorit) să se găsească o soluție pentru a-i integra și pe cei 20 de fotbaliști, dintre care au mai rămas 15, pe lângă cei 594 de sportivi cu pensie viageră.
Cu părere de rău, trebuie spus că nici noi, prin Emeric Ienei (fost secretar de stat în Ministerul Sportului) sau Anghel Iordănescu (fost senator), nu am făcut nimic în acest sens”, declara Helmut Duckadam, în urmă cu ceva timp.” , declara Duckadam.
Fostul portar spera totuși că, până în 2026, la aniversarea a 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor, cei rămași să poată primi această recompensă. Cu toate acestea, Helmut Duckadam nu a mai apucat să vadă această dorință împlinită.
„Poate până la aniversarea a 40 de ani de la acea performanță, care va avea loc pe 7 mai 2026, unii dintre noi să mai apuce să se bucure și ei de o pensie viageră (chiar și neactualizată) pe care ar merita-o din plin!”, spunea Duckadam cu amar.