BREAKING
NEWS

Adolescent de 16 ani căutat de pompieri după ce a dispărut în apele râului Siret

Un adolescent în vârstă de 16 ani este căutat de pompieri după ce a dispărut în apele râului Siret. Incidentul a avut loc în zona podului de la Nănești, băiatul intrând la scăldat împreună cu alți doi copii. Potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galați, cei trei au intrat în apă de pe malul râului în dreptul localității Lungoci, iar la un moment dat băiatul nu a mai reușit să iasă la suprafață, conform News.ro.

Dispariția a fost anunțată duminică după-amiază. Operațiunea de căutare a fost sistată pe parcursul nopții și a fost reluată luni dimineață, pentru a doua zi consecutiv. Salvatorii au reluat căutările luni, dar adolescentul este în continuare de negăsit.

Citește articolul integral, gratuit

Apasă butonul de mai jos, vizionează o reclamă și citește restul articolului.

Întrucât zona de intervenție și misiunile operative intră în competența teritorială a ISU Galați, acțiunile se desfășoară prin cooperarea integrată a forțelor și mijloacelor din cadrul a trei Inspectorate pentru Situații de Urgență, transmit oficialii ISU Galați. Instituția coordonează și asigură intervenția, mobilizând o ambarcațiune, un echipaj SMURD și o autospecială de intervenție.

La misiune participă și alte inspectorate pentru a oferi sprijin. ISU Vrancea participă cu o autospecială de intervenție și doi scafandri, în timp ce de la ISU Bacău intervin o autospecială de intervenție și un scafandru. Pompierii și scafandrii din cele trei județe continuă acțiunile de căutare.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!