
Procurorii din cadrul Parchetului Militar au instituit măsuri asigurătorii asupra unor bunuri și imobile care aparțin șefului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat. Decizia vine în contextul unui dosar penal în care acesta este vizat pentru acuzații de contrabandă, legate de procedura de achiziție a unui elicopter SMURD, pentru care nu ar fi fost achitată taxa pe valoarea adăugată (TVA).
Conform informațiilor transmise de Hotnews, Raed Arafat a respins categoric acuzațiile, catalogându-le drept o campanie de discreditare, și a anunțat că va contesta măsura în instanță.
„Mi-a fost pus sechestru pe conturi și pe apartament. Dar nu numai mie. Măsura este pentru 17 persoane și pentru trei firme”, a declarat secretarul de stat pentru sursa citată.
Ancheta, care îi vizează pe Raed Arafat și alte 17 persoane, a fost deschisă oficial la data de 21 aprilie. Dosarul investighează circumstanțele în care a fost înlocuit un elicopter SMURD distrus în urma unui accident aviatic produs pe 2 iunie 2016, în localitatea Haragîș din Republica Moldova, tragedie în care și-au pierdut viața toți cei patru membri ai echipajului.
Procurorii militari susțin că noul aparat de zbor, adus în România în noiembrie 2017 de pe insula Guernsey, a fost introdus în țară și pus în exploatare fără a fi îndeplinite formalitățile vamale obligatorii. Anchetatorii precizează că nu a fost acordat liberul de vamă și nu au fost achitate taxele aferente, în special TVA-ul, prejudiciul adus bugetului de stat fiind estimat la 4 435 269,89 lei.
După audierile desfășurate la Parchetul Militar, șeful DSU a negat orice implicare în faptele de care este acuzat, subliniind caracterul absurd al încadrării juridice.
„Contrabanda presupune, prin definiţie, clandestinitate. A vorbi despre o pretinsă ‘contrabandă’ realizată prin corespondenţă oficială şi cu implicarea instituţiilor statului echivalează cu o distorsionare evidentă a realităţii şi a sensului legii. Ceea ce se încearcă a fi prezentat drept infracţiune capătă, în mod absurd, forma unei ‘contrabande în favoarea statului’- o veritabilă ‘contrabandă altruistă’, concept care nu are nimic în comun cu raţiunile dreptului penal. Această construcţie artificială a acuzaţiilor nu poate fi interpretată decât ca rezultatul unei abordări de rea-credinţă, în care faptele cunoscute şi documentate sunt ignorate deliberat. Am încredere însă că o analiză obiectivă şi responsabilă a tuturor documentelor deja existente va conduce la clarificarea rapidă a situaţiei şi la restabilirea adevărului”, a transmis Raed Arafat.