Marcel Ciolacu, președintele PSD, a stârnit controverse cu afirmatiile sale despre educația și competențele necesare pentru a conduce o țară. În contextul unei discuții recente, el și-a recunoscut deficiențele în materie de limbi străine, dar s-a înconjurat de consilieri care îl îmbărbătează cu imagini grandioase despre sine. De ce nu este pus accentul pe formarea profesională solidă în politica românească? Un întrebarea care rămâne deschisă: De ce calitățile de lider sunt adesea necorelate cu realizările academice sau experiența în domenii relevante?
În România, realitățile politico-administrative par să favorizeze loialitatea față de grupuri sau organizații, în detrimentul competenței și echității. Această dinamică a generat o cultură politică în care carisma și abilitatea de a se adapta la cerințele organizației sunt mai importante decât pregătirea profesională. Un exemplu elocvent este istoria recentă a liderilor politici care au reușit să își construiască cariere pe baza relațiilor și nu neapărat a cunoștințelor relevante.
Cum poate un politician să fie considerat eficient fără o cultură generală solidă sau fără abilitatea de a se exprima coerent în limbi străine? Se pare că standardele sunt diferite în funcție de persoană, iar cei cu un bagaj educațional mai modest pot avansa în cariere politice, în ciuda paletei reduse de cunoștințe. Această situație îl ridică pe Ciolacu ca un exemplu de politician care, în ciuda a ceea ce îi lipsește, își asumă rolul pe scena politică.
În politica românească, lipsa de cerințe formale pentru ocuparea funcțiilor publice a permis ca persoane fără pregătire adecvată să ajungă în poziții de decizie. De exemplu, pot să conducă instituții importante fără a avea experiența necesară sau fără a fi supuși unor evaluări riguros stabilite. Aceasta este o alegere a electoratului român? Cum influențează atitudinea publicului această dinamică?
Societatea românească este adesea percepută ca fiind mai tolerantă față de personaje politice controversate, care nu au adus întotdeauna beneficii sau progrese evidente. Impactul acestora este resimțit în mod direct asupra calității vieții cotidiene a cetățenilor. Ce înseamnă asta pentru viitorul democrației românești și al valorilor care ar trebui să stea la baza conducerii responsabile?
Sistemul educațional și politic românesc ar putea beneficia de pe urma unor reforme care să pună accent pe competențe și pe o fundamentare solidă a pregătirii politice. Oare va fi posibil ca, în viitor, să se realizeze un echilibru între carisma personală și cunoștințele necesare pentru gestionarea eficientă a afacerilor publice?
Foto: Dumitru Angelescu
