
Alexandra Stan a trecut prin momente de cumpănă în timpul sarcinii, artistă care a crezut că va pierde copilul, conform Kfetele. Medicii au descoperit un hematom și placenta praevia, afecțiuni care puteau compromite sarcina, iar vedeta urmează să nască în curând. În tot acest timp, ea și-a ținut problemele de sănătate departe de ochii publicului și s-a bazat doar pe susținerea familiei, până când starea sa a devenit stabilă. Cântăreața și-a redus aproape în totalitate prezența pe rețelele de socializare vreme de aproximativ patru luni din cauza perioadei dificile și a teamei continue.
„Am avut o pauză de aproximativ 4 luni în care nu am postat aproape nimic. Trăiam cu teama că voi pierde sarcina și nu am putut împărtăși cu comunitatea mea până când pericolul nu a trecut”, a declarat Alexandra Stan. Aceasta a preferat să se deconecteze aproape complet de la platformele sociale pentru a-și păstra liniștea, alegând să urmeze exclusiv indicațiile medicilor și să se bazeze pe susținerea oamenilor apropiați.
„Am refuzat să mă mai uit pe Instagram și TikTok, ca să nu mă mai compar cu nimeni. Am decis să ascult doar de doamna doctor, pentru că ea mi-a dat foarte multă încredere că voi reuși. M-a făcut foarte umilă, dar a aprins în mine un foc de luptătoare până la capăt”, a mai spus artista. După ce perioada dificilă a fost depășită și medicii au confirmat că sarcina evoluează normal, ea a ales să vorbească deschis despre experiența sa.
Artista este pregătită pentru venirea pe lume a micuței Eva și îl are alături pe partenerul său, Ștefan. Cei doi au pus deja totul la punct pentru bebeluș, de la mobilier și îmbrăcăminte până la accesorii și aparate indispensabile.
„Deja am pus aproape tot la punct. Am dat comandă de pătuţ, căruţ, hăinuţe, accesorii şi electrocasnice pt bebe. Ne-am sfătuit la toate deciziile pe care le-am luat pentru Eva, dar eu am făcut mai multă documentare. Ca o mămică, evident! (…) Ştefan a fost lângă mine şi este mereu lângă mine. Cel mai tare m-a impresionat faptul că, deşi el este mai mic decât mine, m-a echilibrat foarte mult. M-a făcut să fiu mai sigură pe mine. Chiar şi când credeam că lucrurile scapă de sub control, el era acolo şi mă ajuta să am încredere în tot procesul”, a povestit Alexandra Stan.