
Robert și Giuly de la emisiunea „Casa Iubirii” s-au despărțit, iar fanii au aflat vestea după ce cei doi au șters fotografiile împreună de pe rețelele sociale. Mulți dintre urmăritori i-au îndemnat să mai încerce o dată, iar anunțul făcut de Giuly a generat numeroase reacții online. Pentru prima dată, Robert a vorbit despre această separare în cadrul unui live pe TikTok, potrivit Wowbiz. El a dezvăluit în ce relații a rămas cu fosta iubită și cine a luat decizia de a pune punct.
Robert a făcut următoarele precizări despre despărțire: „Ne-am despărțit de ceva timp, am rămas în relații foarte bune. Nu ne-am certat să ajungem să ne urâm, să ne dușmănim, așa ceva nu există la noi. Atâta timp cât ne-ați văzut acolo în emisiune care este caracterul nostru și ceea ce suntem noi, dacă v-ați gândit că putem face așa ceva noi doi, nu există așa ceva. Am primit foarte multe mesaje despre când voi ieși să spun adevărul. Eu nu sunt obligat să vă zic viața mea, să mă destăinui eu așa. Știți care este caracterul meu și eu nu fac paranghelie cum se face aici pe TikTok. Așa ceva nu există la mine și nici la Giulia, că nici ea nu este așa. Ne-am despărțit, am luat această decizie împreună și fiecare a mers pe drumul lui.”
Giuly a fost cea care a făcut oficial anunțul despărțirii și a dezvăluit că cei doi nu mai formează un cuplu, mai exact din 16 ianuarie. Ea a transmis un mesaj public pe TikTok: „Astăzi vreau să vă spun că eu și Robert nu mai formăm un cuplu, mai exact din 16 ianuarie, pentru cei care fac analiză pe textul în care am scris că sunt în Târgu Mureș, câteva zile înainte. Această decizie a fost luată, vă rog să o respectați. Suntem doi adulți și sunt sigură că veți înțelege că nu toți oamenii care intră în viața noastră sunt meniți să și rămână. Nu mai am nimic de adăugat în legătură cu asta, pentru că după ce am ieșit din emisiune această relație a fost discretă și nu a fost expusă. Acesta a fost motivul pentru care în continuare va rămâne între noi ce a fost”.