
Un șofer de ambulanță a fost rănit grav și operat pentru a doua oară luni dimineață, după ce autospeciala pe care o conducea a fost atacată cu bâte, topoare și pietre. Incidentul a avut loc în Recea Cristur, județul Cluj, în timp ce echipajul fusese chemat să acorde îngrijiri unui pacient. Potrivit Wowbiz, atacul a izbucnit pe fondul unor zvonuri răspândite pe TikTok despre o presupusă ambulanță care fură copii.
În timpul atacului, ambulanța a fost distrusă, iar șoferul a fost rănit la ochi de cioburi. Cu toate acestea, el a condus aproape orb spre spital, având un pacient înăuntru. Vineri noapte, bărbatul a ajuns la Camera de gardă Oftalmologie cu o plagă oculară penetrantă, fiind internat și operat de urgență pentru sutura plăgii. Luni dimineață a suferit a doua intervenție chirurgicală, iar starea lui este stabilă, deși cadrele medicale nu pot da deocamdată un prognostic privind evoluția.
Citește articolul integral, gratuit
Apasă butonul de mai jos, vizionează o reclamă și citește restul articolului.
În urma evenimentului, șapte persoane cu vârste între 18 și 44 de ani, din comuna Recea-Cristur, au fost reținute și arestate preventiv pentru 30 de zile, în data de 10 august. Măsura a fost dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dej, la propunerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, conform News.ro.
Potrivit procurorilor, cei șapte inculpați sunt acuzați de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Doi dintre ei sunt cercetați și pentru împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, iar o femeie este acuzată și de lovire sau alte violențe. Reprezentanții IPJ Cluj au precizat: „În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate de poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej, au fost identificate persoanele implicate în eveniment, respectiv 7 persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani, din comuna Recea-Cristur”.