
Ileana Sterp a stârnit zvonuri legate de o posibilă despărțire de soțul ei, Daniel. Speculațiile au apărut după ce ea s-a mutat de curând împreună cu copiii lângă mama Geta, dar fără soțul său. De asemenea, Daniel nu a mai apărut în postările ei de ceva timp, arată WOWbiz.
Contactată de publicație, Ileana Sterp nu a confirmat și nici nu a infirmat aceste zvonuri despre căsnicia ei. Vedeta a promis însă că va vorbi despre situație atunci când se va simți pregătită.
Ea a transmis un mesaj pe această temă: „Nu vreau să vorbesc momentan despre asta. Când voi fi pregătită, voi ieși eu public cu declarații și lămuriri. Mulțumesc!”.
În trecut, Ileana Sterp a povestit cum l-a cunoscut pe Daniel, legătura având loc prin intermediul fratelui ei, Culiță Sterp. Cei doi s-au întâlnit la mare, într-o vacanță unde Daniel era cu o gașcă de prieteni, iar Culiță era și el acolo.
Despre începutul relației, ea a mai declarat: „Ne-am cunoscut și după trei luni a fost ziua mea de naștere. Atunci mi-a pus inelul pe deget și cam asta a fost (…) Ne-am cunoscut la mare, el era prieten cu Culiță. Eu eram singură, Culiță era și el singur după o despărțire și am mers amândoi la mare.”