
Naomi și Dorobanțu, cunoscuți din emisiunea „Casa Iubirii”, au sărbătorit recent zilele de naștere prin mai multe petreceri. Cu această ocazie, Denis i-a dăruit Naomiei un buchet imens de 101 trandafiri roșii, potrivit Știrile Kanal D.
Dorobanțu a explicat motivul din spatele gestului său: „Știu că îi plac foarte mult trandafirii, iar cei roșii înseamnă multă iubire. Am vrut să-i arăt asta nu doar prin flori, ci și prin gesturile zilnice”. La rândul ei, Naomi a fost încântată și și-a oferit un cadou special, un parfum mult dorit.
Diferențele de caracter le aduc uneori conflicte celor doi, însă ei învață să se adapteze rapid situației. Despre cum au evoluat discuțiile în cuplu, ei au precizat că „La început, certurile noastre durau mult mai mult, acum ne împăcăm în jumătate de oră”.
Diferențele dintre ei reprezintă un avantaj pentru a învăța unul de la celălalt și a se perfecționa. Despre cum ajung la o înțelegere în viața de zi cu zi, Naomi a explicat: „Eu vreau să merg la dreapta, el la stânga, dar ne întâlnim mereu la mijloc”. În privința afacerilor, cei doi recunosc că au discuții, dar ajung întotdeauna la un consens care aduce beneficii ambelor părți.