BREAKING
NEWS

Tragedie în județul Alba. Un copil de 11 ani a murit după ce a căzut de pe bicicletă

Un accident grav a avut loc în localitatea Heria din județul Alba. Un copil în vârstă de 11 ani și-a pierdut viața după ce a căzut de pe bicicletă, potrivit Știrile Kanal D.

Băiatul circula cu bicicleta pe drumul județean DC 3. La un moment dat, acesta a pierdut controlul și a căzut. În urma evenimentului, minorul a suferit leziuni grave.

La fața locului s-au deplasat echipajele medicale. Acestea i-au acordat îngrijiri și au efectuat manevre de resuscitare, însă copilul nu a supraviețuit și a fost declarat decesul.

Polițiștii au fost sesizați despre acest eveniment. Oamenii legii au transmis: „Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Heria, județul Alba, un minor, în vârstă de 11 ani, ar fi căzut, în timp ce se deplasa cu bicicleta, pe partea carosabilă. Polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și fluidizarea traficului rutier”.

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările continuă în acest caz pentru a fi stabilite toate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!