
O nouă analiză realizată de meteorologii EaseWeather indică un scenariu de iarnă autentică pentru luna decembrie 2025, marcat de ninsori prelungite. Potrivit datelor furnizate, ultima lună a anului viitor va aduce un episod de 11 zile consecutive de precipitații solide în anumite orașe din România, iar valorile termice vor deveni negative inclusiv pe parcursul zilei, coborând până la pragul de -3 grade Celsius, notează Romania TV.
Prognoza detaliată pentru stațiunea Predeal arată că, în intervalul 8-18 decembrie 2025, vor predomina precipitațiile sub formă de ninsoare. În această perioadă, maximele diurne vor oscila între 6 și -3 grade Celsius, o evoluție similară fiind așteptată și în alte localități urbane situate la altitudini de peste 800-1000 de metri, conform informațiilor preluate de Gândul.
În ceea ce privește prima săptămână din decembrie 2025 la Predeal, temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 7 grade Celsius. Deși pentru data de 1 decembrie sunt anunțate precipitații, episodul de ninsori continue asociat cu temperaturi scăzute va începe din 8 decembrie.
Calendarul ninsorilor și evoluția temperaturilor pentru Predeal în intervalul menționat:
După data de 19 decembrie 2025, regimul termic din timpul zilei la Predeal va varia între -1 și 7 grade Celsius. Meteorologii avertizează că în anumite zile se vor semnala ninsori însoțite de vânt puternic. Spre finalul lunii, vremea va deveni ușor mai blândă, cu temperaturi maxime pozitive situate în jurul a 3-4 grade Celsius.