
Un grav accident rutier a avut loc duminică dimineață pe DN 56, în județul Dolj, soldat cu moartea a două persoane și rănirea uneia. Un tânăr de 20 de ani, care a intrat pe contrasens, a lovit frontal un alt autoturism. Ambii șoferi au decedat pe loc.
Șoferul care a provocat accidentul, un tânăr de 20 de ani, era fotbalist la o echipă locală și se îndrepta către un meci. Celălalt autoturism era condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani. O femeie de 30 de ani, pasageră în mașina acestuia, a fost rănită și transportată la spital.
Potrivit martorilor, tânărul de 20 de ani s-ar fi uitat în telefonul mobil în momentul producerii impactului. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc accidentul.