
Doi bărbați au murit și o femeie a fost grav rănită, duminică dimineață, în urma unui accident rutier produs pe DN56, între localitățile Podari și Radovan din județul Dolj. Impactul a fost frontal, după ce unul dintre șoferi ar fi pătruns pe contrasens, iar în apropierea sa anchetatorii au găsit un telefon mobil pe care rula un joc online.
Potrivit primelor informații, coliziunea s-a produs după ce unul dintre conducătorii auto a pierdut controlul volanului și a intrat pe sensul opus de mers, unde a lovit frontal un alt autoturism. Martorii susțin că viteza excesivă ar fi fost una dintre cauzele producerii accidentului.
„Eram în spatele lui. Ne-a depășit pe noi pe coastă, la Podari, ăla cu Passat-ul și zise fratele meu: «Bă, dar unde se duce, mă, copilul ăsta cu viteza asta?». Fugeau. Ne-a depășit toate mașinile la rând”, a declarat un martor.
„A fost o fracțiune de secundă. Am încercat să tragem de mașini, erau încarcerați, nu am avut acces la ei. Când mergeam spre Calafat, i-am și zis mătușii mele: «Uită-te și tu cu ce viteză merg!»”, a adăugat un alt participant la trafic, aflat la fața locului.
În urma impactului, cei doi șoferi au fost declarați decedați. A treia victimă, o femeie, a fost găsită încarcerată și în stare de inconștiență, fiind preluată de echipajele medicale pentru a fi transportată la spital.
La locul accidentului au intervenit forțe din cadrul Detașamentului 1 Craiova cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj de terapie intensivă mobilă, un echipaj de prim-ajutor, precum și un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Județean.
Polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Traficul în zonă a fost blocat total pe durata intervenției și a cercetărilor.