Rețeta originală a micilor, preparată acum o sută de ani, diferă semnificativ față de varianta modernă cunoscută astăzi, având un gust mult mai intens și o aromă aparte, obținută printr-un proces migălos de preparare. Originile acestui preparat tradițional sunt încă subiect de dezbatere, iar o scrisoare veche de la Caru’ cu Bere, datată 16 iunie 1920, aduce lumină asupra rețetei autentice folosite în trecut în capitală.
Micii, nelipsiți de pe mesele românilor, sunt înconjurați de controverse privind originea lor. Constantin Bacalbașa, scriitor român, susținea că mititeii au fost creați accidental într-un restaurant bucureștean renumit, „La idee”, când bucătarul, rămas fără mațe de oaie pentru cârnați, a decis să pună carnea direct pe grătar. În schimb, bucătarul de la „Caru’ cu Bere”, un local emblematic al Capitalei, considera că micii provin din zona Balcanilor, mai exact din Serbia, iar românii i-au adoptat și adaptați, conferindu-le o identitate distinctă.
O scrisoare păstrată la Biblioteca Academiei din București, adresată unui ofițer și prieten al casei, detaliază modul tradițional de preparare a micilor. Conform documentului, carnea folosită era de vită, provenită de la gât, trecută de două ori prin mașina de tocat, fără a fi îndepărtată grăsimea. În cazul în care carnea era prea slabă, se adăuga seu de vacă sau, în lipsă, de oaie. Carnea de porc era interzisă, pentru a nu altera gustul specific.
Se folosea o supă concentrată preparată din oase de vită cu măduvă, fiartă îndelung, care era adăugată în compoziție pentru a spori suculența micilor.
Condimentele pentru 1 kilogram de carne erau următoarele:
Condimentele erau adăugate treptat, iar compoziția se frământa timp de o oră, după care era lăsată la rece pentru o zi și o noapte. A doua zi, se adăuga mujdei de usturoi strecurat și se frământa din nou, pentru a obține o aromă puternică și un gust desăvârșit.
Mititeii erau modelați cu dimensiunea aproximativă a unui deget mare și ungeți cu ulei înainte de a fi puși pe grătar. Se prăjeau pe jar iute, întorcându-se doar de trei ori, pentru a păstra suculența specifică. Secretul consta în evitarea gătirii excesive, care ar fi dus la pierderea sucurilor naturale din carne.
Se serveau fierbinți, alături de chifle proaspete și muștar, fie aromat, fie picant.
Autorul scrisorii sublinia că adăugarea cărnii de porc sau oaie altera gustul autentic al micilor. De asemenea, omisiunea condimentării cu usturoi și piper sau prăjirea mititeilor la foc slab erau considerate greșeli grave în procesul de preparare.
