Sportul românesc este din nou în doliu, după ce o legendă a baschetului, un nume de referință pentru Steaua București și echipa națională, s-a stins din viață. Petre Brănișteanu a murit în această dimineață, la vârsta de 66 de ani, lăsând în urmă o lume a sportului îndurerată. Foști colegi, antrenori și fani sunt profund marcați de vestea tragică.
În ultimele zile, au circulat informații contradictorii despre starea sa de sănătate, însă realitatea este una cruntă: Petre Brănișteanu a pierdut lupta cu boala care l-a ținut internat în stare critică la Spitalul Universitar din București.
Petre Brănișteanu a murit
Fostul mare conducător de joc al Stelei București se afla de mai multe zile în stare gravă. Joi, Federația Română de Baschet și clubul Steaua București au anunțat prematur decesul său, revenind ulterior asupra declarațiilor și precizând că fostul sportiv se afla internat la Terapie Intensivă.
Din nefericire, organismul său nu a mai rezistat. În noaptea de joi spre vineri, Petre Brănișteanu s-a stins din viață, lăsând un gol imens în baschetul românesc. Federația Română de Baschet a confirmat oficial decesul și a transmis un mesaj emoționant în memoria lui.
„Fostul mare jucător Petre Brănișteanu a pierdut lupta cu boala care l-a încercat greu în ultima perioadă. Baschetul românesc este mai sărac fără unul dintre cei mai devotați reprezentanți ai săi. Îndoliată, Federația Română de Baschet transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților! Odihnească-se în pace!”, a transmis forul național.
Și clubul Steaua București a reacționat cu un mesaj plin de emoție:
„Ne mor uriașii! O zi tristă pentru baschetul românesc și pentru Steaua. Petre Brănișteanu, unul dintre cei mai mari baschetbaliști ai României, a urcat la stele! A fost parte din generația de aur a baschetului nostru, un conducător de joc care ridica tribunele în picioare. A plecat mult prea devreme, lăsând un gol imens. Suntem alături de familia îndoliată. Drum lin, Petre Brănișteanu!”, a transmis clubul.
Petre Brănișteanu, un nume de legendă în baschetul românesc
Cariera lui Petre Brănișteanu a început la Liceul 35 din București, iar apoi a evoluat la Steaua București, Rapid și Erbașu. A jucat timp de 13 ani pentru Steaua, între 1978 și 1991, perioadă în care echipa bucureșteană se lupta în Cupa Campionilor Europeni cu adversari de calibru precum Zalgiris Kaunas, Maccabi Tel Aviv și Cibona Zagreb.
Cu 10 titluri naționale câștigate alături de Steaua, Brănișteanu a fost unul dintre cei mai valoroși conducători de joc ai generației sale. De asemenea, a îmbrăcat tricoul echipei naționale de peste 400 de ori, participând la două ediții ale Campionatului European.
După retragerea din activitatea de jucător, a încercat o carieră de antrenor la CSU Ploiești și Rompetrol București, însă a fost mai atras de managementul sportiv, ocupând o funcție importantă la CSM București.