
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat cursul valutar pentru vineri, 11 iulie 2025, evidenţiind o nouă depreciere a leului faţă de euro. Potrivit datelor oficiale, moneda europeană a atins cel mai ridicat nivel din ultimele şase săptămâni, continuând tendinţa de slăbire a monedei naţionale.
Conform BNR, un euro a fost cotat vineri la 5,0810 lei, în creştere cu 0,0036 lei (0,36 bani) faţă de cursul din ziua precedentă. Aceasta reprezintă cea mai mare valoare înregistrată în ultimele şase săptămâni, deşi maximul istoric al euro a fost atins pe 8 mai 2025, când moneda europeană a atins 5,12 lei.
Francul elveţian s-a apreciat şi el faţă de leu, BNR afișând un curs de 5,4596 lei pentru 11 iulie, în creştere faţă de 5,4484 lei cât valora în şedinţa anterioară. De asemenea, dolarul american a crescut cu 0,0186 lei, ajungând la valoarea de 4,3461 lei, faţă de 4,3275 lei cu o zi înainte.
Preţul gramului de aur a urcat şi el, fiind cotat vineri la 466,3616 lei, cu 3,7235 lei mai mult decât în ziua precedentă.
Aceste mişcări ale cursului vin într-un context în care BNR a intervenit anterior prin cheltuirea unor sume importante din rezervele valutare pentru a menţine stabilitatea leului, după ce euro a depăşit recent pragul de 5,1 lei.