BREAKING
NEWS

Fiica lui Dragoș Bucur a părăsit casa părintească! Motivul pentru care a lăsat în urmă paradisul creat de părinți

Sofia, fiica cea mare a actorului Dragoș Bucur și a artistei Dana Nălbaru, a fost protagonista unei reuniuni de familie la casa părintească din județul Argeș. Tânăra, care a împlinit 18 ani și locuiește acum independent în București, a fost primită cu o masă festivă, iar momentul a fost marcat de tatăl ei printr-o postare pe rețelele de socializare.

Actorul a publicat pe contul său de Instagram o fotografie cu fiica sa, însoțită de mesajul: „Când vine pe la țară face ziua de neuitat. Surpriză a la Sofia! ❤️❤️”. În imagine, tânăra este surprinsă în timp ce pregătește la grătar carne, roșii și sparanghel, pentru masa organizată în cinstea ei.

Masa a avut un aer de sărbătoare, fiind completată cu un castron de tzatziki, pâine proaspătă și flori. Postarea a atras numeroase aprecieri din partea internauților, care au remarcat frumusețea tinerei și asemănarea cu mama sa. „Ce chip angelic! Seamănă cu mami!”, „Cât e de frumoasă!” sau „Ce domnișoară frumoasă este Sofia!” sunt câteva dintre comentariile lăsate la fotografia publicată de Dragoș Bucur.

Sofia Bucur a împlinit 18 ani în luna ianuarie a acestui an. Tânăra a moștenit pasiunea pentru cinematografie de la tatăl ei, alături de care a scris scenariul pentru serialul „Delta Neagră”, producție în care au și jucat amândoi. De asemenea, Sofia a apărut și într-unul dintre videoclipurile artistului Mario Fresh.

Dragoș Bucur și Dana Nălbaru, fostă solistă a trupei Hi-Q, au renunțat în urmă cu câțiva ani la viața din Capitală și s-au mutat într-o casă din localitatea Moșteni-Greci, județul Argeș. Aici își cresc ceilalți doi copii, pe Kadri, în vârstă de 10 ani, și pe Roxana India, în vârstă de 13 ani, fiica lor adoptată. Familia și-a construit o gospodărie cu diverse animale, inclusiv un porc pe care l-au salvat.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: