
Irina Columbeanu, fiica Monicăi Gabor și a lui Irinel Columbeanu, a vorbit într-un interviu acordat presei americane despre starea de sănătate a tatălui ei. Stabilită în SUA, tânăra a dezvăluit că fostul om de afaceri a fost diagnosticat cu Alzheimer, o boală ale cărei simptome le-a observat chiar ea în timpul unei revederi, după o pauză de cinci ani.
Irina a povestit că bucuria reîntâlnirii cu tatăl său a fost umbrită de starea lui de sănătate. Ea a observat o serie de schimbări care au alarmat-o și au determinat-o să caute informații despre posibile afecțiuni, bănuind că tatăl ei manifestă simptomele bolii Alzheimer cu debut precoce.
„Cea mai mare realizare de care sunt mândră provine dintr-una dintre cele mai dureroase experiențe ale mele. Am crescut în România cu tati, fiind de nedespărțit. M-a îngrijit cât timp a fost posibil din punct de vedere financiar, dar la 11 ani a trebuit să mă mut în SUA cu mama. Din cauza lipsei resurselor și a absenței unui green card, nu ne-am mai văzut timp de cinci ani. Vorbeam la telefon, iar timpul părea că stă pe loc. Când ne-am reunit, bucuria mea a fost umbrită de confruntarea neașteptată cu starea de sănătate deteriorată a tatălui meu. Umerii îi erau cocoșați, mișcările lente. Uita lucruri recente, își rătăcea obiectele și se încurca în vorbe. Alarmată, am început să citesc jurnale medicale și să ascult podcasturi despre sănătate după ce el adormea, încercând să înțeleg ce i se întâmplă”, a declarat Irina Columbeanu în interviul acordat publicației Shoutout LA.
După ce diagnosticul a fost confirmat în urma insistențelor sale, Irina Columbeanu a început să studieze boala și a contactat un specialist din SUA, dr. Newton Howard, care lucrează la un tratament bazat pe implanturi wireless și stimulare transcraniană. Tânăra a mărturisit că această experiență i-a stârnit o pasiune pentru medicină, pe care intenționează să o urmeze la facultate.
„După luni de rugăminți ca să caute ajutor medical pentru o problemă pe care refuza să o accepte, diagnosticul a fost confirmat. Acest lucru a aprins în mine o pasiune de neegalat. L-am contactat pe dr. Newton Howard, fost profesor la Georgetown, care fondase o companie axată pe utilizarea implanturilor wireless pentru tratarea Alzheimerului. Studiind stimularea transcraniană cu curent direct (tDCS), am fost fascinată de cum curenții electrici pot stimula neuroplasticitatea și încetini declinul cognitiv. Ideea că o tehnologie simplă, ieftină și minim invazivă l-ar putea trata pe tatăl meu și ar putea revoluționa sănătatea globală m-a inspirat profund. Plănuiesc să continui să cultiv această pasiune în facultate la Medicină, dar și mai departe”, a mai spus Irina Columbeanu pentru sursa citată.