BREAKING
NEWS

A murit actrița Anca Pandrea. Detalii neștiute despre testamentul lăsat de vedetă

Actrița Anca Pandrea a murit la vârsta de 80 de ani, după o viață marcată de povestea de dragoste cu regretatul actor Iurie Darie, alături de care a împărtășit peste două decenii de viață, potrivit Wowbiz. Anunțul trecerii în neființă a fost făcut de o bună prietenă pe 31 august 2026. Născută pe 16 februarie 1946 la Făgăraș, actrița a locuit într-o casă moștenită de la bunica sa, situată în centrul Bucureștiului.

Înainte de a muri, actrița a decis să își schimbe testamentul și a renunțat la planul inițial de a lăsa locuința și averea finuței sale, Simina. Într-o declarație oferită pentru Libertatea, ea a explicat motivele acestei schimbări: „Inițial, vorbisem să-i las casa finuței noastre. Au trecut însă ceva ani. M-am tot gândit eu: cum să poată să aibă grijă de Iura? Când eu nu o sa mai fiu, vreau ca cineva să poată avea grija de locul unde doarme Iura si unde o să dorm și eu. Nu era civilizat să-i las dau o greutate pe umeri”.

Conștientă de problemele sale de sănătate, actrița a pus două condiții clare pentru persoana care va moșteni locuința din centrul Capitalei. Viitorul moștenitor trebuie să aibă grijă de mormântul ei și al lui Iurie Darie, dar și să păstreze desenele și tablourile realizate de fostul ei partener în camera lor.

„Cine va accepta testamentul trebuie să-și ia acest angajament în fața lui Dumnezeu și să-l respecte, iar tablourile lui Iura, desenele lui, să rămână la locul lor, în camera noastră”, a menționat actrița referitor la obligațiile impuse prin act.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!