
Zvonuri despre o posibilă despărțire între Ileana Sterp și soțul ei, Daniel, au apărut după ce ea s-a mutat de curând lângă mama Geta, împreună cu copiii, dar fără el. De asemenea, soțul ei nu mai apare de ceva timp în postările de pe internet ale influenceriței, potrivit WOWbiz.
Contactată de publicație, ea nu a confirmat și nici nu a infirmat aceste zvonuri legate de căsnicia ei. Ea a dat însă o serie de declarații pe această temă.
„Nu vreau să vorbesc momentan despre asta. Când voi fi pregătită, voi ieși eu public cu declarații și lămuriri. Mulțumesc!”, a declarat Ileana Sterp, în exclusivitate.
În trecut, Ileana Sterp a povestit cum l-a cunoscut pe Daniel, legătura având loc prin intermediul fratelui ei, Culiță Sterp. Cei doi au mers împreună într-un sejur la mare, unde el se afla într-o vacanță cu o gașcă de prieteni.
„Ne-am cunoscut și după trei luni a fost ziua mea de naștere. Atunci mi-a pus inelul pe deget și cam asta a fost (…) Ne-am cunoscut la mare, el era prieten cu Culiță. Eu eram singură, Culiță era și el singur după o despărțire și am mers amândoi la mare”, a povestit ea.
Ea a mai relatat că a existat o chimie de la prima întâlnire și că el nu își mai lua privirea de la ea în timpul unei cine. Ulterior, cei doi au mers într-un club.
„Am mers apoi într-un club unde am dansat și eu m-am îndrăgostit de mișcările lui, de dansul lui. Îi place foarte mult să danseze și dansează foarte bine. Ne-am atras unul pe altul și apoi am tot vorbit, ne-am întâlnit. El a fost foarte hotărât de la început”, a adăugat Ileana Sterp.