
Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică este prăznuită la data de 8 septembrie, fiind unul dintre Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, potrivit Doxologia. În anul 2026, această sărbătoare are loc într-o zi de marți, pe 8 septembrie 2026. Sărbătoarea pică la o distanță de trei săptămâni față de Adormirea Maicii Domnului.
De asemenea, Sfânta Maria Mică reprezintă cea mai importantă sărbătoare de la începutul anului bisericesc, care se derulează în fiecare an la data de 1 septembrie. Anul bisericesc începe cu această sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului și se încheie cu Adormirea Maicii Domnului.
În ceea ce privește tradițiile, obiceiurile și superstițiile zilei, în timpul sărbătorii nu se spală rufe, nu se calcă, nu se muncește la câmp, nu se mătură și nu se fac alte treburi în gospodărie. În această zi sunt ascultate rugăciunile femeilor care nu pot aduce pe lume un prunc, dar și ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le ajută să nască ușor. În plus, fetele nemăritate se pot ruga la Maica Domnului pentru a-și găsi alesul, iar creștinii țin candelele aprinse în dreptul icoanei Maicii Domnului și merg la biserică cu fructele toamnei pentru a fi sfințite și împărțite celor sărmani.
Biserica Ortodoxă cinstește patru mari sărbători închinate Sfintei Fecioare Maria: Nașterea Maicii Domnului pe 8 septembrie, Intrarea în biserică a Maicii Domnului pe 21 noiembrie, Buna Vestire la 25 martie și Adormirea Maicii Domnului la 15 august.