
Trenul Coradia Stream, pus în circulație recent, a fost retras joi dimineață din cauza unor mesaje de eroare afișate pe computerul de bord, iar pasagerii au fost redirecționați către următorul tren, au anunțat reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF).
ACTUALIZARE 11:30: Noul tren electric, deși complet funcțional, a rămas în depou după ce, în urma decuplării de la locomotiva de manevră, sistemul de bord a semnalat probleme la anumite funcții. „Trenul este funcțional, dar, având în vedere prioritatea absolută pentru siguranța pasagerilor, am decis să îl menținem în depou pentru verificări suplimentare”, au precizat reprezentanții Alstom într-un comunicat trimis Agerpres.
Echipele tehnice ale companiei Alstom lucrează intens pentru identificarea cauzelor problemelor și implementarea soluțiilor necesare. „Obiectivul nostru este să repunem trenul în circulație cât mai curând, respectând toate angajamentele comerciale”, au adăugat aceștia.
Știrea inițială: Potrivit ARF, trenul a fost anulat din cauza erorilor apărute la computerul de bord după decuplarea locomotivei de manevră, probleme care nu au putut fi rezolvate în timp util. Călătorii au fost redirecționați către următorul tren, programat la doar 30 de minute distanță.
Trenul Coradia Stream este primul dintr-un lot de 37 de unități contractate de ARF în martie 2022. CFR Călători a început să opereze acest model de tren electric miercuri, folosind rama RE-IR TS02 pe ruta București Nord – Ploiești Vest – stațiunile de pe Valea Prahovei – Brașov, în regim Interregio.
Modelul Coradia Stream, produs de Alstom Ferroviaria S.p.A., reprezintă o premieră pentru transportul feroviar de pasageri din România. Trenurile sunt deținute de Autoritatea pentru Reformă Feroviară și alocate operatorului CFR Călători pentru exploatare conform contractului de servicii publice.
Trenul anulat joi dimineață urma să plece din Gara de Nord la ora 5:40, însă problemele apărute la sistemul electronic au făcut imposibilă respectarea programului. ARF a precizat că nu există, deocamdată, o rezervă tehnică disponibilă pentru acest model de tren până la livrarea următoarelor unități din contract.