BREAKING
NEWS

Dinu Maxer și Magdalena Chihaia și-au mărit familia. Au adus un nou membru în casă

Dinu Maxer a reușit să își surprindă soția, pe Magdalena Chihaia, cu un cadou special. Artistul i-a adus acesteia un nou membru în familie, o cățelușă pe nume Sisi, potrivit Click.

Cântărețul a povestit că puiul a fost luat de la o familie de lângă București. Copiii au văzut-o și au îndrăgit-o pe loc, în timp ce se aflau cu toții la mare, unde cuplul stă în această perioadă.

„De azi avem o bebelușă! Pe Sisi am luat-o de la o familie de lângă București. Au văzut-o și copiii și au îndrăgit-o pe loc. Erau și ei la mare când a venit. Noi stăm la mare în perioada aceasta. Este cumințică. Prima noapte a fost mai grea, dar apoi o singură trezire. Momentan, facem pe rând. Copiii m-au rugat sa fie treziți de Sisi și așa am și făcut”, a declarat artistul.

Numele cățelușei are o poveste legată de prințesa Sisi a Imperiului Austro-Ungar, interpretată de Romy Schneider, care a inspirat-o pe Magdalena să urmeze actorie. Magdalena Chihaia a fost chiar supranumită Romy Schneider de România.

Magdalena Chihaia s-a arătat extrem de fericită și recunoscătoare pentru cadoul primit de la soțul ei. Aceasta a precizat că este vorba despre un pui de yorkshire terrier toy de talie mică.

„Viața noastră s-a îmbogățit cu acest suflețel, noul membru al familiei Maxer. Suntem foarte fericiți că o avem pe Sisi, fetița noastră, un pui de yorkshire terrier toy de talie mică, care ne umple sufletul de bucurie”, a transmis Magdalena Chihaia.

Ea a i-a mulțumit și unei persoane numite Elena Șerban, despre care a spus că a complotat cu soțul său pentru a face această surpriză.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!