
Interpretă de muzică populară Saveta Bogdan a trecut printr-o sperietură serioasă și a ajuns de urgență la spital după ce s-a accidentat chiar în apropierea locuinței sale. Incidentul s-a petrecut imediat după ce artista a coborât dintr-un taxi care a oprit foarte aproape de bordură, potrivit informațiilor publicate de Spynews.
În momentul în care a încercat să coboare din mașină, artista a făcut un pas greșit și și-a pierdut echilibrul. Pentru a amortiza căderea, ea s-a sprijinit instinctiv în mâna dreaptă, care a preluat întreaga forță a impactului și a suferit leziuni la nivelul tendoanelor.
Despre acest moment, artista a oferit următoarele detalii: „M-am dat jos din taxi. S-a băgat un taximetrist exact în spatele blocului și m-a lăsat în bordură. Iar eu, când m-am dat jos, am făcut o mișcare greșită cu piciorul drept. Mi-a alunecat un pic, dar a fost o distanță mică și nu mi s-a întâmplat nimic la picior. Doar că, încercând să mă sprijin, m-am lovit la tendoane, aici, la podul palmei atunci când am căzut”.
În urma consultului efectuat la camera de gardă, medicii au stabilit că nu este vorba despre o fractură. Totuși, din cauza leziunilor produse la nivelul tendoanelor, cadrele medicale au decis să îi imobilizeze mâna dreaptă în ghips pentru a asigura o recuperare fără complicații.
Chiar și în aceste condiții, cântăreața și-a continuat programul și a participat la o emisiune de televiziune, având grijă ca accidentarea să nu fie observată de public.
Despre această situație, ea a precizat: „Am fost la Urgențe și mi-au pus mâna dreaptă în ghips. Acum mi-l scoate vineri. Nu este ceva grav, dar totuși este ceva. Iar acum mă duc la emisiune cu mâna așa. Mi-am luat o ie cu mânecă lungă, nu s-a observat nimic aseară la emisiune. Nu e foarte grav, îi mulțumesc lui Dumnezeu”.