
Un moment neașteptat a avut loc în casa fetelor, unde Alexandru a mers și s-a așezat lângă Diana, potrivit KanalD. Prezentatoarea Andreea Mantea și ceilalți concurenți i-au încurajat imediat să se sărute, văzând cât de apropiați sunt. Din cauza rușinii resimțite în fața tuturor, Alexandru a pupat-o pe Diana doar pe obraz în prima fază. El le-a explicat celorlalți: „Trebuie să vină lucrurile natural, să vină de la noi, când o să simțim amândoi”.
Diana a întărit spusele colegului ei și a arătat că nu se pot săruta sub privirile celorlalți oameni. Prezentatoarea emisiunii a decis să le ofere celor doi un moment de intimitate și le-a cerut tuturor să iasă din casă. Andreea Mantea a spus atunci: „Vă propun să ieșim cu toții din casă, să-i lăsăm pe ei. Ne vedem mâine de la 10:00 și apoi de la 16:30. Seară minunată! Fetele, afară!”.
După ce fetele și prezentatoarea au plecat, iar conexiunea video dintre cele două case s-a încheiat, Alexandru a sărutat-o pasional pe Diana, iar ea nu s-a opus deloc. Înainte ca tânărul să se întoarcă în casa băieților, Diana l-a condus, iar el a mai furat un sărut. După plecarea lui, concurenta a rămas extrem de emoționată.
Tânăra nu a mai coborât la colegele ei și s-a ghemuit pe jos în capătul treptelor, strigând tare că îi este rușine. Între timp, în casa băieților, ceilalți concurenți au început să îl întrebe dacă s-a sărutat și s-au uitat să vadă dacă a rămas ruj pe buzele lui.
Ahmed a fost cel mai insistent concurent și și-a dat seama imediat că cei doi s-au sărutat. El i-a atras atenția colegului său că fapta a fost surprinsă de camere, spunând: „Oricum s-a filmat! A sărutat-o!”.