BREAKING
NEWS

Sfârșit cumplit pentru un tânăr de 18 ani! Ce a pățit pe Valea Doftanei în timp ce se plimba cu ATV-ul

Un tânăr în vârstă de 18 ani, originar din București, și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut pe Valea Doftanei, după ce ATV-ul pe care îl conducea s-a izbit violent de un utilaj staționat pe marginea drumului.

Autoritățile au fost alertate luni dimineață, în jurul orei 04:02, cu privire la dispariția unei persoane care se deplasa cu un ATV. Salvamont Prahova a precizat pe pagina oficială de Facebook: „Azi-noapte, la ora 4:02, am fost alertați prin 112 că o persoană este dispărută cu ATV-ul pe Valea Doftanei. Am trimis o mașină de intervenție cu 3 salvatori montani, pentru a participa la căutări, alături de ISU, Poliție și localnici”.

Echipele de intervenție ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe tânăr, constatând decesul acestuia. Incidentul a avut loc pe DJ 102I, drum pe care se desfășurau lucrări de reabilitare.

Conform informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Laura Antimiu, citată de Agerpres, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Anchetatorii verifică acum dacă utilajul implicat în accident era amplasat legal și dacă lucrările de pe acel sector de drum respectau toate normele de siguranță în vigoare.

„Din verificările preliminare efectuate la fața locului a reieșit faptul că, în intervalul orar 04:00-08:45, un bărbat, în timp ce conducea un motociclu pe DJ 102I, din direcția Săcele către Valea Doftanei, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un utilaj destinat executării unor lucrări, aflat staționat pe partea dreaptă a carosabilului. Din nefericire, în urma impactului, conducătorul motociclului a decedat la fața locului.

În urma verificărilor preliminare, polițiștii au constatat că, în zona producerii accidentului, se desfășurau lucrări de reabilitare și modernizare a DJ 102I, pentru care fusese emis un aviz de principiu. În cadrul cercetărilor vor fi verificate toate aspectele privind modul de desfășurare a lucrărilor și respectarea prevederilor legale incidente. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și efectuarea de lucrări neautorizate”, a transmis IPJ.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!