
O tragedie a avut loc într-un hotel din Columbia, unde o familie formată din trei persoane, Tito Martínez, Kevin Martínez și Viviana Canro, a fost găsită fără suflare în camera în care erau cazați. Potrivit informațiilor publicate de dailymail.com, victimele au fost descoperite vinerea trecută, după ce anterior solicitaseră personalului unității de cazare să fie mutate într-o altă cameră din cauza unui miros suspect.
Orlando, tatăl Vivianei, a fost cel care a făcut descoperirea macabră, după ce a încercat în repetate rânduri să ia legătura cu fiica sa. Acesta a declarat pentru postul de radio La FM că fiica sa a reclamat problema mirosului încă de la sosire. „Fiica mea, încă din prima noapte, a cerut să schimbe camera pentru că era un miros acolo. Am vorbit cu conducerea, dar au spus că nu era niciun miros. A doua zi a insistat… până când s-a întâmplat ce s-a întâmplat.”
Îngrijorat de lipsa unui răspuns, Orlando a cerut ajutorul recepției pentru a intra în cameră. După insistențe, a fost însoțit de o angajată a hotelului. Bărbatul a povestit momentul traumatizant în care a intrat în încăpere și și-a găsit familia decedată. „Ceea ce am văzut în momentul în care am trecut prin ușa aceea a fost îngrozitor. Am fost primul care a intrat în cameră și am văzut scena cu fiica mea întinsă pe podea și Nelson și copilul întinși pe pat”, a relatat acesta.
Autoritățile locale, prin vocea colonelului James Totena din cadrul Departamentului de Poliție din San Andrés, au precizat că, deși ancheta este în curs, ipoteza unui act criminal a fost exclusă. Primele concluzii ale medicilor legiști indică o otrăvire, însă sursa exactă rămâne de stabilit. „Otrăvirea ar putea fi transmisă prin aer sau ingerată. Deoarece nu există semne de violență, aceasta este cea mai rezonabilă ipoteză deocamdată, dar cauza exactă va fi stabilită de medicul legist.”
Conform sursei citate, anchetatorii au menționat că familia consumase alimente și alcool în cameră înainte de deces, iar una dintre victime a fost găsită în baie, prezentând urme de vomă. Hotelul Portobelo a transmis un mesaj de condoleanțe, subliniind colaborarea cu autoritățile. „Încă de la început, ne-am întâlnit personal cu membrii familiei, oferindu-le sprijin constant și aranjând tot sprijinul necesar în această perioadă dificilă. Suntem profund întristați de ceea ce s-a întâmplat, iar echipa noastră se angajează să răspundă fiecăreia dintre nevoile lor cu respect, sensibilitate și bunăvoință.”