
Autoritățile din Hunedoara au declanșat o anchetă penală după ce un azil improvizat, care funcționa ilegal într-un apartament de la parterul unui bloc, a fost descoperit în urma unei sesizări. Cinci persoane vârstnice, diagnosticate cu demență, au fost găsite în condiții inumane, după ce una dintre victime a reușit să ceară ajutor.
Cazul vine la scurt timp după o situație similară semnalată în județul Bihor.
Locatarii din zonă au relatat despre starea deplorabilă în care se aflau bătrânii, menționând că aceștia erau neglijați și ajunseseră să se bată pentru hrană. „Se spune că se băteau de la mâncare bătrâneii în casă. Și chiar în dimineața în care a venit poliția se băteau cu lingurile, a văzut cineva trecând, că persoana respectivă a anunțat poliția, salvarea. Se spune că nu erau îngrijite, da, și doar o singură persoană a ieșit pe picioarele ei, o bătrânică care aflându-se aici la un moment dat a întrebat „oare cu mine ce se întâmplă acum”, restul erau toți la pat”, au declarat martorii pentru observatornews.ro.
În urma intervenției, victimele au fost transportate de urgență la unitățile medicale din zonă pentru îngrijiri de specialitate. Trei dintre bătrâni au fost preluați de spitalul din Hunedoara, în timp ce ceilalți doi au fost direcționați către Spitalul Județean de Urgență Deva.
„În apartamentul respectiv existau 5 persoane care au fost evaluate și ulterior transportate la spital hunedoara 3 persoane și respectiv la Spitalul Județean de Urgență Deva 2 persoane. Persoanele după evaluare erau cu hipoglicemie și cu deshidratare acută”, a afirmat Dr. Valeria Filimon, director medical al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara.
Proprietarul apartamentului, un tânăr în vârstă de 25 de ani, nu deținea nicio autorizație pentru a desfășura activități de îngrijire a persoanelor vârstnice. Acesta a susținut că avea înțelegeri verbale cu familiile pacienților, însă nu a putut prezenta documente justificative.
„Din cercetări rezultând faptul că acesta ar fi îngrijit în baza unui acord verbal 5 persoane vulnerabile într-un apartament din municipiul Hunedoara însă nu a putut prezenta niciun document din care să rezulte că ar avea acest drept din punct de vedere legal”, a explicat Comisar-șef Bogdan Nițu, IPJ Hunedoara.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități. Vecinii au mai precizat că bărbatul nu asigura necesarul de hrană pentru cei cinci, deși pretindea că se ocupă de îngrijirea lor.
„Așa din vedere l-am văzut o dată. A zis că le-a adus mâncare dar așa avea într-o plăsuță… pentru atâția oameni. Am ieșit la plimbare și m-am oprit pe bancă și am auzit pe niște vecini care vorbeau că e acolo cineva, își bate joc de doi bătrâni, nu le dă mâncare și mor de foame”, au adăugat vecinii.