
Administrația Națională de Meteorologie anunță temperaturi extreme, vreme călduroasă și furtuni în următoarea perioadă. O informare de instabilitate atmosferică a intrat în vigoare luni, 24 august, la ora 10:00, și este valabilă până în 27 august, la ora 10:00.
În intervalul menționat vor fi averse moderate cantitativ, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii izolate și grindină de mici și medii dimensiuni. Potrivit Știrile Kanal D, ANM precizează că „vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, luni (24 august) în Carpații Meridionali și de Curbură, iar seara și în primele ore ale nopții de luni spre marți în sud-estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Moldovei, marți (25 august) în zonele montane, în sud-vest și centru, iar seara și noaptea și în restul teritoriului”.
Manifestările de instabilitate atmosferică vor continua și miercuri. Specialiștii au mai transmis că „miercuri (26 august) manifestări de instabilitate atmosferică vor fi mai ales în centrul, sudul și estul țării”.
Vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor și caniculară pe arii restrânse luni și marți în cele sudice și sud-vestice. Meteorologii au adăugat că „vor fi averse moderate cantitativ, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii (viteze la rafală în general de 50…55 km/h) și pe alocuri grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm). Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp (1…3 ore) și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și pe arii restrânse vor depăși 35…40 l/mp”.
De asemenea, în acele zone disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic. ANM menționează că „vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, caniculară pe arii restrânse luni și marți în cele sudice și sud-vestice, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități”.
Un cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat a fost instituit în data de 24 august, între orele 10:00 și 22:00. Județele vizate sunt Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București.
În aceste județe, temperaturile vor fi foarte ridicate în prima zi a săptămânii. Meteorologii spun că „luni (24 august) în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București, temperaturile maxime vor fi deosebit de ridicate și vor fi de 35…36 de grade, local va fi caniculă și disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități”.
Canicula va continua și a doua zi. Un alt cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic intră în vigoare marți, 25 august, între orele 10:00 și 22:00.
Județele afectate de noua atenționare sunt Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București. În această zi, „marți (25 august), în județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București, temperaturile maxime vor fi deosebit de ridicate și se vor situa între 35 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unități”.