
Fostul concurent Danciu trăiește o nouă poveste de dragoste alături de Diana Buzu, fostă concurentă în emisiunea „Casa iubirii” și specialistă în Social Media Marketing, conform informațiilor publicate de KanalD. Cei doi s-au afișat împreună pe rețelele sociale, iar într-o postare recentă, fostul concurent a scris: „Marele nostru secret”. Noua lui iubită este originară din Republica Moldova, este creatoare de conținut și a participat anterior în primul sezon al aceleiași emisiuni.
Cei doi foști concurenți s-au întâlnit la câțiva ani după participarea la show, iar acum își mărturisesc iubirea neîncetat și nu se feresc să apară împreună în mediul online. În trecut, Danciu a fost descalificat din sezonul 5 al emisiunii „Casa iubirii” din cauza unor indicii apărute online care indicau că ar fi avut o relație în afara emisiunii. În cadrul show-ului, el încercase să se apropie de Carolina, însă relația lor nu a avut un final fericit.