BREAKING
NEWS

Dezvăluirea neașteptată făcută de Andreea Bănică. Relația din trecut cu verișorul actualului soț

Andreea Bănică a făcut o dezvăluire neașteptată despre viața ei personală și a povestit că înainte să formeze un cuplu cu soțul ei, Lucian Mitrea, a avut o idilă cu verișorul acestuia, potrivit Cancan.

Artista a povestit că totul s-a întâmplat în adolescență, pe atunci ea și prietena ei petrecând timpul împreună cu cei doi băieți. La un moment dat, înainte de un bal, cei doi băieți au dat cu banul ca să vadă cu cine va cădea fiecare. „Ne chicoteam pe holuri, dar eu chicoteam mai mult cu verișorul lui și prietena mea cu el. La un moment dat a venit momentul Balului și când am ajuns la Bal, ei au dat cu banul care cu cine să cadă. Eu am căzut cu verișorul lui și el cu prietena mea. Mie îmi plăcea de verișorul lui mai mult decât îmi plăcea de Lucian. Verișorul lui m-a învățat să sărut, dar nu prea îi plăcea atât de mult de mine, era mai fustangiu. Eu sufeream acolo, iar Lucian a început să lucreze la mine, să bage intrigi ca să mă cucerească”, a declarat artista.

Pe lângă aceste dezvăluiri din trecut, vedeta le-a povestit recent fanilor din mediul online că se confruntă cu o problemă de natură oftalmologică. Într-o postare pe rețelele de socializare, ea s-a plâns că nu mai vede bine la apropiere, situație care acum se manifestă și ziua, nu doar seara.

Această problemă îi creează o stare de nervi, deoarece nu mai vede să scrie și nu mai distinge lucrurile clar. Artista a menționat că neplăcerea s-a accentuat într-un an și că înainte avea o vedere foarte bună, singura sa problemă fiind fotofobia. „A început să mă enerveze foarte tare faptul că nu mai văd atât de bine la apropiere. Dacă până acum ceva timp treaba asta se întâmpla mai mult seara, acum, din păcate, este și ziua. Și mă enervează foarte tare. Îmi dă așa o stare de nervi că nu mai văd să scriu, nu mai văd lucruri, nu mai văd clar. (…) S-a accentuat așa într-un an. Doamne, eram avion cu vederea. În afară de fotofobie, nu aveam probleme. Când mi se spunea că după 40 așa va fi, nu voiam să cred”, a adăugat ea.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!