
Florin Huidu, tatăl cunoscuților realizatori Șerban și Vlad Huidu, a încetat din viață, vestea trecerii sale în neființă fiind un șoc pentru familie. Anunțul a fost făcut vineri, 5 septembrie 2026, de Șerban Huidu, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, potrivit Cancan.
Șerban Huidu i-a adus un omagiu tatălui său în mediul online. „Generația lor, usor, usor pleacă. Urmăm noi….Drum lin către stele, domnule inginer Florin Huidu. Îți mulțumesc ca m-ai învățat măsură…”, a scris acesta.
În urmă cu trei ani, în 2023, Florin Huidu vorbea deschis despre problemele sale de sănătate. Acesta a menționat că a suferit un infarct cu stop cardiac în urmă cu 17 ani, eveniment în urma căruia i s-au montat două stenturi.
La rândul său, Vlad Huidu a transmis un mesaj în care a rememorat ultima lor conversație telefonică, purtată cu două ore înainte ca tatălui său să i se facă rău în autobuz. Discuția a inclus planuri legate de cumpărarea unor prune pentru un magiun și o solicitare de ajutor pentru revizia mașinii.
După ce i s-a făcut rău, șapte oameni de la Salvare și SMURD au intervenit și au încercat să-l resusciteze timp de aproximativ 40 de minute, reușind la un moment dat să-i pornească din nou inima. Ajuns la spital, acesta a suferit un al doilea stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvat.