BREAKING
NEWS

Școala a început fără manuale pentru elevii de clasa a IX-a. Soluția neașteptată venită de la minister

Elevii de clasa a IX-a au început noul an școlar fără manuale, o situație care se va menține pentru o perioadă, timp în care ministrul Educației, Mihai Dimian, a propus ca alternativă realizarea unor recapitulări pentru a evita pierderea timpului la ore.

Conform Romaniatv.net, șeful de la Educație a explicat că licitația a demarat mai târziu decât era planificat, motiv pentru care în prezent nu există un contract semnat pentru noile manuale.

Procedura a fost declanșată după ce bugetul a fost publicat în Monitorul Oficial pe 27 martie, documentația fiind trimisă spre publicare în ziua următoare. Editurile au avut nevoie de timp pentru a concepe manualele respectând programele și cerințele din caietul de sarcini.

Un proces de achiziție de manuale (…) nu durează doar trei-patru luni prin licitație, pentru că ai nevoie de elaborarea manualului, evaluarea manualului”, a explicat ministrul, potrivit Mediafax.

Pentru anumite discipline au fost înregistrate chiar și 9, 10 sau 11 variante de manuale, evaluarea acestora desfășurându-se de la jumătatea lunii iunie și până la mijlocul lunii august. Dimian susține că demersul a fost accelerat, finalizându-se în șapte luni în loc de zece, cât era estimat inițial.

În vederea depășirii acestei perioade, profesorii au primit ghiduri, recomandări și materiale metodologice pentru a putea desfășura orele în primele săptămâni. De asemenea, dascălii pot recurge la manualele vechi, în format fizic sau digital, pentru temele comune cu programele actuale.

Ministerul estimează că în a doua jumătate a lunii septembrie ar putea fi semnate contractele pentru noile manuale, iar dacă nu apar contestații, elevii vor putea accesa variantele digitale.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!